Don’t give up on beauty !!!

Bună dragelor! Pentru că zilele acestea cel mai important este să stăm în casă, ne-am gândit să venim în ajutorul vostru și să vă arătăm cum să vă întrețineți unghiile. Chiar și în această perioadă nu trebuie să uităm că suntem femei și să ne îngrijim și să ne simțim cât se poate de bine.
Fie că aveți o manichiură falsă, cu gel sau acrygel, fie că aveți aplicată o oja semipermanentă pe unghia voastră naturală, unghiile cresc, iar riscurile ca ele să se rupă în carne, dureros, sunt tot mai mari. De aceea este important să le scurtăm măcar, iar dacă avem cele necesare putem chiar să îndepărtăm aceste materiale de pe unghii, corect, fără să le smulgem și să deterioarăm unghia naturală.
Haideți să vedem de ce am avea nevoie în cazul în care avem o unghie din gel, acrygel, acril.
Cam toată lumea are în casă o pilă de unghii, ideal ar fi să fie o pilă de carton, nu una metalică, pt că aceasta nu vă ajută deloc, iar dacă este vorba de unghia naturală, o pilă metalică rupe straturile de cheratină și în timp va determina exfolierea unghiei.
Mai avem nevoie de un instrument de împins cuticula, dacă nu aveți așa ceva, puteți folosi un bețișor de trandafir, și un ulei de cuticule.
Și încă un produs util, dar nu neaparat necesar, ar fi o oja transparentă care să mențină luciul unghiilor.
Așadar, haideți să vedem cam ce ar fi de făcut.
Ideal ar fi să le scurtăm o dată la 2 săptămâni, sau de ce nu, chiar săptamanal.
Poziția pilei ar trebui să fie la un unghi de 45 de grade față de unghie.
Cu ajutorul bețișorului de trandafir, împingem cuticula și o hidratăm cu ulei de cuticule, asta după ce aplicăm oja transparentă și aceasta s-a uscat.
Cam asta ar fi de făcut.
Dacă sunteți mai îndemânatice, atunci puteți și să subțiați materialul înspre cuticulă, până înspre vârf, având grijă să nu ajungem la unghia naturală. În acest caz, aplicăm oja transparentă după ce facem acest pas.
Kitul îl regăsiți accesând link-ul:
https://www.latinonails.ro/ro/products/view/Kit-%C3%AEndep%C4%83rtare-gel/kit

Produsele necesare în cazul în care purtați o manichiură cu ojă semipermanentă ar fi urmatoarele:
– pilă de carton
– lichid indepartare
– folie de indepartare
– bețișor de trandafir sau instrument de cuticule
– ulei de cuticule
Să vedem care ar fi pașii.
Pentru ca oja semipermanentă să poată fi îndepărtată, întâi trebuie pilit ultimul strat, topul, pentru că el este un sigiliu și nu permite lichidului să pătrundă în material.
Apoi punem lichid de indepartare pe folie. Procedăm la fel cu toate degetele și apoi așteptăm undeva la 10-15 minute să acționeze lichidul.
După acest interval, dăm jos folia de pe unghie și cu bețișorul sau intrumentul de cuticule împingem oja de pe unghie. Cu ajutorul pilei putem foarte fin să netezim unghia, dar repet, foarte fin ca să nu subțiem unghia naturală.
Împingem cuticula cu bețișorul și aplicăm oja transparentă. Hidratăm cuticula cu ulei după ce oja este uscată.
Kitul îl regăsiți accesând link-ul:
https://www.latinonails.ro/ro/products/view/Kit-%C3%AEndep%C4%83rtare-gel-lac-1/kit-ndep-rtare-gel-lac-1
https://www.latinonails.ro/ro/products/view/Kit-%C3%AEndepartare-gel-lac-2/kit-i
Aștept întrebările voastre dacă nu vă descurcați 😊

Coronavirus – Stay Safe

În această perioadă este foarte importantă comunicarea ❤
Infecția cu Covid-19 a produs un dezechilibru serios și real la nivel mondial, in acest context nou pentru mulți dintre noi, care nu ne-am confruntat până acum cu situații de criză atât de profunde, poate fi ceva copleșitor.

Noi, echipa Latino, suntem o echipă foarte optimistă 🙂 Știm din experiențele anterioare faptul că împreună vom reuși să trecem și de această situație. Este foarte greu să fi optimist în cazul în care nu auzi despre alceva decât câte cazuri noi de infecție sunt 😦 Este foarte important să încerci în această perioadă de autoizolare, să-ți ocupi timpul cu ceva creativ, important pentru tine, să încerci să te menții 🙂 😛 Este esential să nu intrăm în depresie, cred că toate stiți că depresia slăbește sistemul imunitar și un sistem imunitar slăbit este ținta tuturor bolilor. Deci vă propunem să încercați în perioada grea care urmează să vă ocupați puțin de liniștea sufletească și să încercați cât mai mult timp posibil să faceți ceea ce vă place.

Așa cum și planeta are nevoie de un respiro, și organismul nostru are nevoie de odihnă ❤ Acum incepe perioada în care putem să ne ocupăm timpul cu ceea ce ne face plăcere, ceea ce ne relaxează.

Noi vă promitem să fim mereu aprope de voi!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Nuanțele lunii Martie

A venit primavăra, dar e încă frig. Natura se trudește să iasă din starea de vegetație spre o nouă viață. Și soarele strălucește din ce in ce mai mult. Ziua este mai lungă și din nou va fi plină de seva vieții pe pământul înghețat.

Noi, ca și natura trebuie să ne dezmorțim sufletele înghețate și să pășim spre o nouă primăvară a vieții. Chiar dacă situația actuală a întregului mapamond nu ne dă prilej de respiro, trebuie să fim optimiste și să privim cu încredere spre viitor.
Există oare cineva care nu iubește primăvara? Mi-e greu sau, mai bine spus, refuz să cred asa ceva 🙂
Pentru prima lună a acestui anotimp, vă aducem patru nuanțe de geluri colorate la promoție:

Încercând să redăm sentimentele care parcurg această perioadă, nuanțele lunii martie le-am grupat în două, deoarece culorile emană două stări diferite. Prima categorie ar fii nuanța de nude și argintiu holografic, care sunt două nuanțe cuminți, care emană stare de liniște – cea de a doua categorie ar fi nuanțele intense care emană extravaganță și o stare de încordare, așteptare……..

Așadar vă așteptăm în perioada 15.03 – 31.03 să achiziționați oricare din aceste produse la prețul de 13.99 lei/ buc.
https://www.latinonails.ro/ro/subcategorie-diva-lux-color

Monday Inspiration – beauty never dies

Natura în ciclurile ei pare uneori repetitivă. Şi totuşi, indiferent de câte primăveri a trăit fiecare dintre noi, de fiecare dată la sosirea ei, suntem impresionaţi de explozia de culoare şi parfum cu care ne tratează Primăvara.
Chiar dacă situația actuală nu ne prea inspiră, totuși trebuie să fim, să încercăm să ne bucurăm de moment 😦  Primăvara este aici chiar dacă nu ne oferă prea multe raze de soare. Știm că după ploaie vine timp frumos, după ceață se arată soarele ❤
Continuăm seria articolelor cu idei de manichiură pentru săptămâna 16.03. – 22.03.
Din nou Laura ne v-a prezenta câteva modele de primăvara.
„Bună fetelor!
Îmi doresc foarte mult să vină primăvara și de aceea încep să desenez cât mai multe flori ca să întăresc acest sentiment.
89832655_350525949197079_1951599389449388032_n La realizarea acestor modele – la petale si frunze am utilizat paint gel alb. Peste primul tips, am presărat sclipici cu tehnica velvet. Cu ajutorul glu gelului am aplicat mărgele și pietricele. Pentru realizarea modelului de pe  cel de-al doilea tips, am utilizat pe lângă paint gel, oja permanenta nuanta Backstage. În realizarea cârlionților și a liniilor fine am utilizat pensula fine art, iar la frunze și petale pensula de decor ovală.
89774839_246971239644612_1403050353997381632_n
Sper că am reușit să vă inspir și în această săptămână. Să aveți o primăvară minunată, înconjurate de flori parfumate!

Color weekend

Tot ceea ce ne înconjoară are o culoare, un parfum sau un sunet. Trăim înconjurați de culori, lumini și umbre. Fiecare nuanță, chiar dacă câteodată nu observăm, ne influențează starea de spirit. Fiecare culoare are o semnificație și interferează cu gândirea și mintea noastră.

Nimic în lumea aceasta nu este întâmplător. Totul este armonie. Sunt zile în care vrei să te îmbraci în negru și zile în care simți nevoia de culoare 😛 🙂

Te-ai întrebat vreodată ce semnificație are culoarea ta preferată? Ai observat vreodată schimbarea bruscă a stării tale de spirit atunci când porți o anumită culoare?
Dacă totul este culoare , pentru acest weekend vă aducem peste trei sute de nuanțe colorate la gelurile color 🙂 🙂
Tot ce trebuie să faceți este să accesați link-ul
https://www.latinonails.ro/ro/subcategorie-diva-lux-color
în perioada 13.03 – 15.03, să vă alegeți nuanța dorită și veți beneficia de 30% reducere la orice nuanță !!!!!!

Monday Inspiration – Primăvara pe unghii

Continuăm seria articolelor care sperăm vă vor inspira în cursul acestei săptămâni. Dacă tot suntem în prag de primăvară, dacă ne lăsăm duse de val la apariția primelor flori, vă prezentăm câteva tipsuri mirifice realizate de Laura și la fel o lăsăm pe ea să le prezinte 🙂

poza_monday8_3
„Nu știu cum să vă explic cat de mult mă bucur că în sfârșit a venit primăvara. Poate vă întrebați de ce? Abia așteptam să pictez floricele, pentru că iubesc florile.
Dacă pentru săptămâna trecută v-am propus o tehnică mai greoaie, iată că nici săptămâna aceasta nu vreau să ieșim din ritm.
Am aplicat pe aceste tipsuri fonduri deschise de culori, am aplicat top și am mătuit apoi tipsurile. Apoi m-am jucat cu nuanțele noastre minunate de geluri color, care ne ajută la astfel de picturi datorită gradului de acoperire ridicat pe care îl au. Am aplicat pete de culori, și mai apoi cu ajutorul pensulei de decor oval si al gelului extreme white luat pe un colt al pensulei, cu mișcări din aproape în aproape am realizat petalele florilor.

poza_monday8_1Am revenit cu aceeași tehnică la petalele care am simțit că mai au nevoie de mici retușuri. Apoi am uscat în lampa led și am continuat cu detalii de umbră și lumină, pliuri ale petalelor și chenar din virgulițe.
Sper ca informațiile mele v-au fost de folos. Spor la muncă dragele mele! 😘🤗

8 Martie – Special day

Suntem în prag de sărbătoare 🙂 ❤ În fiecare an, de 8 Martie, sărbătorim ziua femei, o zi în care reprezentantele sexului frumos ar trebui să primească o mângâiere, o vorbă bună sau măcar un zâmbet.
Noi vă oferim pe această cale pe lângă îmbrățișarea noastră, o nouă promoție!!!!!!!!!
Întotdeauna ne place să arătăm impecabil, dar acum în ziua în care toată atenția se îndreaptă către noi trebuie să fim superbeeeeeeeeee 🙂
Fiecare femeie, la orice vârstă, vrea perfecțiunea în tot ceea ce face, mai ales atunci când vine vorba de aspect 😉  Manichiura la modă este un detaliu important și un mare plus pentru oricare dintre noi. Vă prezentăm câteva nuanțe de oje ca sursă de inspirație pentru acestă zi specială

Pentru o manichiură impecabilă aveți nevoie și de produse pe măsură 😉
În perioada 06.03. – 09.03 toate ojele permanente,  le puteți achiziționa la preț promoțional 🙂
Vă invităm pe site-ul Latino Nails, alegeți nuanța preferată la prețuri imbatabile 🙂 😛
20 % reducere la această categorie de produse !!!!!!!!!
Stați pe aproape revenim curând ❤

Colorful collection

Mâinele reprezintă oglinda unei persoane și, se spune că poți afla multe despre cineva dacă te uiți la unghiile sale 😉 Așadar trebuie să avem întotdeauna o manichiură impecabilă.
Unghiile îngrijite, în cele mai interesante nuanțe sunt accesorii care nu trebuie să lipsească din ținuta unei femei care se respectă.
Dacă ești adepta unui stil office, ești prietenă cu nuanțe de nude și nu numai, atunci trebuie să ai în paleta ta de culori următoarea colecție: Colorful collection
Colecția este alcătuită din următoarele nuanțe:
Wonder – o nuantă de roz cu efect satenat, avem nevoie de nebunie și energie pozitivă 🙂
Stone Cold – o nuanță superbă nude – gri cu efect discret satenat. Este o culoare de tranziție care spune că ești o femeie calmă, lipsită de emoții nefondate.
Shy Girl – așa cum îi spune și numele este o culoare cuminte, elegantă. Este un nude cu ajutorul căreia veți realiza o manichiură superbă pentru activitățile zilnice 🙂
Abused – este un gri – verzui ușor satenat, arată că ești o persoană carismatică și plină de compasiune față de cei din jur.
Ravishing – o culoare plăcută de roz-nalbă, foarte ușor satenat. Dacă ești adepta nuanțelor de roz, înseamnă că ești o persoană care nutrește compasiune, ești plină de afecțiune, bună și amabilă.
Acestea sunt culorile din noua colecție, după cum a-ți observat sunt cinci nuanțe finuțe, nu foarte stridente tocmai potrivite pentru persoanele care nu vor să iasă din zona de confort 🙂 Aceste nuanțe arată întotdeauna blând și feminin. Și Adrienn poartă aceste nuanțe cu mare drag, blogfoto_silky
story_silky
Vă așteptăm să accesați link-ul
https://www.latinonails.ro/ro/gel-lac
și alegeți nuanța preferată din noua colecție ❤ 🙂

Callux – Pedichiură la superlativ

Vă prezentăm o nouă categorie de produse 🙂 Având în vedere importanța întreținerii corecte vă prezentăm produsele de pedichiură Callux.
Picioarele sunt o parte absolut importantă a corpului nostru. În ultima vreme, grija și igiena acestei părți a corpului au crescut exponențial, și azi este o adevarată cultură.
Picioarele reprezintă sprijinul locomotor pe care îl folosim zilnic. Prin urmare, este esențial să ne îngrijim picioarele indiferent de anotimp. Desigur, vara, un picior frumos îndeplinește și o funcție estetică importantă.
Pedichiura este responsabilă de restabilirea stării de bine a unghiilor, forțată de încălțăminte în lunile de iarnă. La sfârșitul fiecărui serviciu de pedichiură, piciorul are un tonus mult mai bun, mai fresh.
Cercetătorii consideră că pedichiura are un rol de tratament curativ, contribuind semnificativ la bunăstarea femeilor, iar impactul psihologic este unul pozitiv.
Este foarte important să utilizăm produse de calitate.Vegan Callux este o gamă de produse profesionale de îngrijire în special a picioarelor, dar și a mâinilor și a corpului. Sunt produse de calitate destinate atât persoanelor cu diabet cât și a celor cu pielea sensibilă sau normală. Efectele lor de hidratare în urma tratamentului se păstrează timp îndelungat.88103081_622188558603785_2073385463460134912_n

Trainerul Latino Nails, utilizează cu drag aceste produse si este multumită de rezultate și de aprecierile clientelor ❤  Ea ne-a împărtășit câteva beneficii ale acestui produs:  În primul rând este un produs profesional, se poate utiliza și de persoanele cu diabet. Spuma înmoaie foarte bine calusul și se curăță foarte ușor, foliile abrazive sunt foarte igenice, fiind de unică folosință, crema este foarte hidratantă datorită acestui fapt se utilizează o cantitate mică la realizarea unei pedichiuri 🙂

O altă noutate sunt cele două kit-uri, aceste produse sunt ideale pentru cliente pentru a le utiliza acasă.

Vă invităm să testați aceste produse , accesând link-ul
https://www.latinonails.ro/ro/product/category/pedichiura-callux-vegan

Colormania lunii Martie

După atâta frig și ceață, vorba poetului, soarele blând al primăverii ne scoate din amorțeală. Primăvara este anotimpul renașterii.
Pentru acest început de primăvară am ales pentru setul COLORMANIA, două nuanțe vesele, superbe:
87370957_196302188126991_8714237984997638144_n

Grazia – portocaliu neon, este o culoare vibrantă, fierbinte, sănătoasă și antrenantă, potrivită pentru această perioadă.
Spring Green – verdele reprezintă natura, primăvara, echilibrul, renaşterea, reînnoirea şi revitalizarea. Este un simbol al prospeţimii, sănătăţii, armoniei, evoluţiei, fertilităţii, dezvoltării, speranţei şi siguranţei.

Colaboratorul Latino Nails Anna Szasz vă prezintă o manichiură  realizată cu ajutorul acestor două nuanțe 🙂 😛 O combinație superbă care prin simplitatea ei emană o stare de prospețime, de euforie ❤
87382954_339334260297510_8112949676023480320_n

Setul COLORMANIA contine si indispensabilul produs Base & Top .Vă asteptăm în perioada 01.03. – 15.03 să achiziționați setul la modicul preț de 39,99 lei.